sâmbătă, 25 octombrie 2008

Premiile PERPESSICIUS-CRIHANĂ 2008

Cenaclul Perpessicius de la Bucureşti are peste 60 de membri şi se întruneşte o dată la două săptămâni de peste 8 ani. Editura Perpessicius a publicat, din 2000 până în prezent, peste 200 de volume, dintre care, peste 10 antologii, în paginile cărora au semnat în medie câte 25-30 autori. Revista de cultură Paradox a ajuns la numărul 101. Zilele Editurii, organizate de Sf. Dimitrie, ca omagiu adus celor doi patroni spirituali, Dumitru S. Panaitescu Perpessicius şi Dumitru D. Panaitescu, au devenit o frumoasă tradiţie anuală. La fel, numărul special din Paradox, dedicat lui Perpessicius şi suplimentul Manuscris.

Sunt performanţe pentru care au fost instituite premiile PERPESSICIUS – CRIHANĂ. Am decis ca o parte din acestea să poarte, din acest an, numele unora din colegii noştri, care s-au remarcat prin preocupări speciale, constante şi un stil ce îi distinge în peisajul genurilor de creaţie literară, critică şi istorie literară sau studii în alte domenii umaniste.

Pentru anul 2008, astăzi au fost acordate următoarele premii PERPESSICIUS - CRIHANĂ:

- Premiul Poemele toamnei – Gheorghe Duţă-Micloşanu, lui Dumitru Dumitrică;

- Premiul Poezia de inspiraţie folclorică – Gheorghe Onea – Adinei Al Enăchescu, lui Florin Grigoriu şi lui Alexandru Rotaru;

- Premiul Profesorul meu drag – Ioan Nistor – Mariei Adam;

- Premiul Poezie cu formă fixă. Sonet – Dragomir Magdin, Floricăi Gh. Ceapoiu;

- Premiul Epigramă – Olimpiu Radu, lui Nicuşor Constantinescu şi lui Gheorghe Grosu;

- Premiul Mihai Eminescu, lui Nicolae Tudor;

- Premiul Teoria exprimării poetice, lui Ion C. Ştefan;

- Premiul Poezie cu formă fixă. Rondel, lui George Peagu;

- Premiul Poemul într-un vers, lui Gheorghe Popescu-Ger;

- Premiul Idei bastarde, lui Nicolae Mohorea-Corni;

- Premiul Poemul – acrostih, lui Geo Călugăru;

- Premiul Poemul – cugetare, lui Iulian Nuţă;

- Premiul Poemul metafizic, lui Ion Diaconu;

- Premiul Proză scurtă, Ioanei Stuparu;

- Premiul Saga. Romanul realist, lui Octav Hanganu;

- Premiul Poemele mamei, Victoriei-Elena Milescu;

- Premiul Poemele exilului, Mariei Niculescu;

- Premiul Poezie de dragoste, lui Cezar Mihail Bucur şi lui Alex. Viv. Popescu;

- Premiul Vârste şi trepte, Mariei Gafton, lui Virgil Doca-Vălmăreanu, Speranţei Miron, lui Nicolae Mohorea-Corni, Rebecăi Dascălu şi lui Dan Doca;

- Premiul Debut, Soricăi Pacioga şi lui Alexandru Pacioga;

- Premiul Poezie religioasă, lui Florin Grigoriu, Alexandru Rotaru şi lui Vasile Mustaţă;

- Premiul Pilule lirice în stil haiku, Adinei Al. Enăchescu;

- Premiul de Fidelitate – Membru fondator: Ion Malancu ş.a.;

Toţi participanţii la prima zi a Editurii Perpessicius au primit şi premiul 100 Paradoxuri. Îi felicităm şi le dorim cât mai multe reuşite!

Redacţia

4 comentarii:

Anonim spunea...

Nu este suspect ca numarul 4 al revistei de la Valea Marului nu mai apare? Cum de au aparut primele numere inainte de alegeri si pe urma gata nu s-a mai putut?
Unul care nu isi schimba apartenentele dupa cum bate vantul!

Anonim spunea...

Draga "unul care nu isi schimba... etc.", ia legatura cu editorul coordonator pentru aceste intrebari care te framinta.
In ce ne priveste, nu avem cunostinta sa fi decis sau declarat public cineva ca numarul 4 nu ar mai aparea. Acesta este in lucru.
Cit despre apartenente, revista nu este una politica, daca la asta te referi. Si cit va aparea prin ingrijirea noastra, nici nu va fi (politica). Editarea acesteia in perioada premergatoare alegerilor locale a fost o simpla coincidenta. Si acum urmeaza alte alegeri, curind altele,... si tot asa. Sa nu mai facem nimic pentru a nu se gasi corelatii (gratuite) cu te miri ce?

Anonim spunea...

Domnul "editor coordonator" cum ii ziceti e ocupat si nu are vreme de "muritorii de rand". A uitat ca 3 ani trece repede.

Anonim spunea...

Daca as sti cine sinteti, mi-as da seama daca-mi pot permite sau nu sa va corectez. Totusi, 3 ani trec si nu trece, de cind lumea... Si, inca, deoarece banuiesc eu cam de unde vin "nemultumirile", pot sa ma adresez tie ca unuia de virsta mea - sau aproape -.
Pentru toata lumea timpul trece la fel si niciodata nu putem sti pentru cine e mai cu folos sau nu.
In ce-l priveste pe Virgil Doca, fiindca el se pare ca te tot "supara", da-mi voie sa nu cred ca l-ai abordat direct, indiferent de problema, si ti-a spus ca nu are timp de tine, iar daca a facut-o, mai mult ca sigur ca asa era, adica era preocupat de ceva mai urgent si mai grav.
Revenind la revista, pe care ai folosit-o ca pretext pentru a-mi arunca mie aici o mica "birfa" electorala, redactia a decis ca numarul 4 sa apara odata cu 5, deci lucram un numar dublu, care va fi adus la Coasta Vaii, la implinirea unui an de la reinfiintarea publicatiei.
Te asteptam atunci sa vorbim fata in fata - si sa te prezint dlui vostru primar (sa pun o vorba buna pentru cineva atit de interesat de revista)...:))) Sanatate.